Cristian Mungiu, de la 432 la 0 din 365, prin Iasi 600

La sfirsitul lui mai 2007, un iesean cunostea consacrarea mondiala. Filmul regizorului Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamini, 2 zile", cistiga trofeul de la Cannes: Palme d'Or. Un val de premii, invitatii si provocari s-a abatut de atunci asupra lui Mungiu. Despre care putem spune linistiti ca e unul dintre cei mai cunoscuti ieseni din lume in acest moment. Si unul dintre cei mai de succes. Ce legatura are Iasul cu el, acum?

Aproape un an mai tirziu, primarul Gheorghe Nichita demara cel mai ambitios proiect cultural al Iasului contemporan. Cel putin, asa parea pe hirtie. Iasi 600 era gindit ca un program complex, 365 de zile de cultura, entertaiment si festivism, in plin an electoral. Bugetul alocat a fost, evident, pe masura ambitiilor primarului, dornic de al doilea mandat: 7 milioane de lei. Adica: 70 de miliarde de lei vechi.

In mod logic, te-ai fi asteptat ca in cele 365 de zile ale proiectului Iasi 600 sa se gaseasca macar o zi, una singura, si pentru autorul lui 432. Care sa fie inclus intr-un program, intr-un seminar, simpozion, manifestare, in fine macar la o bauta cu iesenii... N-a fost sa fie. In ciuda promisiunii lui Nichita din mai 2007 (cind era probabil luat pe sus de valul de entuziasm care cuprinsese Iasul si Romania. Apropo, va amintiti atunci citi se descopereau prieteni cu Kiki Mungiu?), cind visa filma documentare realizate de regizor, care sa fie difuzate in cadrul lui Iasi 600.

Marile planuri cinematografice ale edilului Iasului s-au rezumat pina la urma la o simpla diploma, importanta, ce-i drept, de cetatean de onoare al Iasului, acordata lui Mungiu dupa contrele politice de rigoare cu opozitia. Din cite stiu, statutul cu pricina iti da ceva scutiri de impozite, probabil liber pe tramvai si tarife reduse la hotel. Onorant, nu-i asa?

Finalul lui 2007 ar fi trebuit sa-l atentioneze pe Mungiu ca Iasul lui natal ii pregateste o uitare in anonimat. In Ajunul Craciunului (si in ajun de Iasi 600), niste hoti cinstiti i-au furat laptopul lui Cristian, din casa parinteasca. Indraznesc sa le apreciez gestul, pentru ca a fost unul barbatesc, pe fata. Spre deosebire de mingiierile si laudele politicienilor, insotite de uitare imediata sau de cutite infipte pe la spate.